Eduard Martin, administratorul Polaris M. Holding, a fost reținut ieri seară de procurorii DNA, pentru evaziune fiscală. Reţinerea vine exact în ziua în care consilierii locali municipali din Constanța au votat o tranzacţie în vederea stingerii datoriei municipalităţii către firma Polaris. Surse judiciare susţin că el va fi propus spre arestare la Tribunalul Bucureşti. Eduard Martin a fost trimis în judecată, în 2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în același dosar fiind inculpați, Radu Mazăre, Gabriel Stan, Sorin Strutinsky și mai mulți funcționari în cadrul Primăriei Constanța.

Consiliul Local Municipal Constanța, în urma unei ședințe extraordinare, a aprobat încheierea unei tranzacții judiciare dintre municipiul Constanța și Societatea Polaris M. Holding în scopul stingerii unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Iași. Aleșii și- au dat acordul astfel ca municipiul Constanța, prin primar, să pună în executare o senință civilă din 2012 prin plata sumei de 14 milioane de euro, datorie către Polaris. În schimb, Polaris renunța la executarea sumei de 92 milioane de euro, reprezentând penalități de întârziere.

