Cele mai mari nume ale scenei româneşti au urcat pe scena din Piațeta Casino Mamaia, în cadrul Festivalului Verii 2016 – Carusel Cooltural, cel mai important eveniment al acelei veri! Au fost 30 de zile de spectacole incendiare pentru toate gusturile, în perioada 15 iulie – 4 septembrie 2016! Astfel, turiștii și constănțenii au putut urmări spectacole de teatru, de dans, de teatru pentru copii și savura muzică de calitate (clasică, jazz, dance, rock, rock alternativ, populară, balcanică, etno etc.), propuneri de nerefuzat pentru serile de vacanță. Energia, buna dispoziţie şi încântarea pe care muzica bună şi excelenţa artei le-au trezit în sufletele zecilor de mii de spectatori nu pot fi comparate cu nimic, aceștia având parte de o experienţă culturală de excepţie în centrul stațiunii Mamaia, în sezonul estival 2016. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Mișcarea Teatrală pentru Educația Tineretului și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, în urma atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă pentru realizarea proiectului nonprofit de interes general. Însă, din cauza contestațiilor, acesta s-a semnat în ziua în care trebuia să debuteze festivalul, astfel că evenimentul a început în data de 15 iulie 2016, iar primele două week-enduri au fost recuperate până pe 4 septembrie. Din cauza acestor întârzieri și a incertitudinii până la data de 1 iulie, programul festivalului a suferit modificări care, însă, nu au diminuat calitatea evenimentului și au fost anunțate Finanțatorului în fiecare săptămână. Din păcate, la un an de la închiderea festivalului, după ce Asociația Culturală Mișcarea Teatrală pentru Educația Tineretului a intentat proces Primăriei Municipiului Constanța, deoarece nu achitase încă tranșa a II-a a finanțării nerambursabile, reprezentații Municipalității au considerat că proiectul nu îndeplinise toate condițiile impuse și nu mai trebuiau să plătească întreaga valoare a contractului. A fost nevoie de câteva luni pentru studierea miilor de pagini ale dosarului de decontare de către completul de judecată, iar pe 1 februarie 2018, Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză organizatorului Festivalului Verii 2016 – Carusel Cooltural, obligând Primăria la validarea rapoartelor finale de activitate și financiare, și la achitarea restului de plată, bani pe care artiștii și colaboratorii care au participat la eveniment îi așteaptă de la sfârșitul anului 2016, când trebuia finalizată decontarea întregii finanțări alocate pentru desfășurarea festivalului.
Iată soluția pe scurt a Tribunalului Constanța: „Respinge excepția tardivității formulării cererii, ca nefondată. Admite cererea precizată, formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA CULTURALĂ MIȘCAREA TEATRALĂ PENTRU EDUCAȚIA TINERETULUI, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIN PRIMAR. Obligă pârâtul la validarea raportului final de activitate și a raportului financiar, conform Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 94515/01.07.2016, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii. Obligă pârâtul la plata sumei de 357739,25 lei, reprezentând rest de plată neachitat (a doua tranșă), conform Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 94515/01.07.2016. Ia act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în data de 01.02.2018, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței“.