
Unul dintre cele mai vechi hipermarketuri, supermarketuri, în fine măgăoaie de magazin cum vreți să îi spuneți, Billa de la podul peste calea ferată din cartierul Km 4-5, a răposat. După cum se vede în imagine, punga aceea metalică de prost gust după părerea mea, dar care își face bine rolul de a puncta vizual obiectivul, a fost vopsită în roșu. Pentru cei care au trecut în ultimul timp prin Billa era oarecum previzibil sfârșitul: nici țipenie de om, prețuri mai mari decât în restul hipermarketurilor din oraș, în fine un destin pe care l-au avut îl vor avea și alte astfel de afaceri din oraș. Îl mai tineți minte pe Real, copilul lui Metro? Ei bine s-a dus de mult și fără să fiu un specialist, se pare că și Metro va avea aceeași soartă: pustiu ca Billa, flancat de alte supermarketuri. Dar să nu fiu acuzat că îi cânt prohodul, oricum Metro este departe de ceea ce era odinioară: sute de oameni la coadă iar odată, înainte de un Crăciun, din cauza clineților prea mulți s-au format cozi imense de lumea își lăsa căruciorul plin ochi la rând și pleca acasă pentru a se întoarce după câteva ore. Un șef de cameră de comerț îmi spunea o dată că la începutul expansiunii supermarketurilor în România, locațiile unde urmau să fie ridicate imensele hale cu rafturi era ales cu grijă, mai ales pe principiul unei distanțe minime față de un obiectiv similar construit. Altfel spus nu iși doreau concuența prin preajmă. Între timp situația s-a schimbat radical iar retailerii vând unul lângă altul, exact ca la piață. Și din asta se mai și moare cum am relatat mai sus. Dar nu plângem prea tare de grija retailerilor, pentru că potrivit studiilor, atunci când se deschide un astfel de supermagazin, micul comerț moare pe o rază de cel puțin doi kilometri. Adică banii noștri pleacă afară iar micul buticar întră în șomaj. Spor la cumpărături!