
La numai câteva zile de la inaugurarea celui mai important eveniment al anului pe litoralul românesc, organizatorii festivalului Neversea au reușit să facă planul de bataie. Instituțiile statului responsabile cu ordinea publică vor mobiliza în week-end forțe impresionante pe plaja Modern. Gruparea Mobilă de Jandarmi, Ispectoratul de Jandarmi Județean Constanța împreună cu Poliția Locală Constanța vor fi în păr pe nisip pe toată durata festivalului. Potrivit Șefului Direcției Poliției Locale Constanța, întregul serviciu va fi detașat pe plaja Modern. “Aproape toți polițiștii locale vor fi prezenți la festival”, a precizat Dan Baltag. Deși au estimat că în cele trei zile de festival peste 150.000 de oameni se vor afla pe plajă, organizatorii nu se așteaptă la incidente majore, în ciuda faptului că la festival vor curge râuri de alcool. “La Forza ZU (un festival similar, desfășurat în aceeași locație pe 17 iunie, n.r.) am avut 75.000 de oameni și doar două incidente”, a precizat DecebalFăgădău, primarulConstanței. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în week- endul următor pe litoral, mai ales că spre deosebire de manifestările similare de mare anvergură din țară, organizate în spații închise, Neversea este un imens spectacol pe plajă îngrădit cu garduri.
Brătări electronice în loc de bani
Ca element de noutate pentru litoral, participanții la festival vor plăti băuturile și restul produselor prin intermediul unei brățări electonice pe care o vor primi la intrare. Brățara de acces, care va avea un cip, iar pe toată zona festivalului vor exista puncte de reîncărcare a brățarelor, unde se va putea plăti cash sau cu cardul. Astfel, cu brățara de festival se asigură și accesul și plata în perimetrul evenimentului. Brățara poate fi încărcată prin două opțiuni: încărcările online sau la cele 50 de puncte de încărcare din cadrul Neversea.
Neversea în cifre
Peste 3 000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului, dintre care peste 500 sunt voluntari iar peste 200 de camioane au fost utilizate pentru transportul logistic. Scena principală are 16 metri înălțime, peste 80 de metri baza și 400 metri patrați de ecran led. Perimetrul festivalului este împrejmuit de 5 km de gard. Pentru protecția plajelor se folosesc peste 10.000 mp de podele de lemn și peste 8.000 mp de podele protecție trafic greu. Puterea totală instalată a celor 22 de generatoare electrice utilizate este de 3,5 MW din care doar scena principală are o putere instalată de 1,1 MW.
